Din nou este seara .

Timpul trece. Chiar si atunci cand pare imposibil. Chiar si atunci cand fiecare bataie a ceasului doare la fel ca pulsul sangelui sub o vanataie. Trece neregulat, cu rataciri ciudate si paure taraganate, dar trece. Chiar si pentru mine. Eram ca o luna pierduta; planeta in jurul careia gravitasem fusese distrusa intr-un scenariu de film cu dezastre, dar luna continua totusi sa se roteasca pe o orbita mica, in jurul spatiului gol, ignorand legile gravitatiei. Din nou am facut rost nu stiu de unde, de acea stare idioata de care nu ma pot descotorosi . Ei bine, de data asta nu am sa incerc sa o tratez, de data asta o sa-l rog pe EL sa mi-o trateze. Dar unde e ?! pe messenger nu il vad, la telefon nu raspunde . Dar totus, l-am gasit. Este aici , in inima mea. Timpul a trecut si-n suflet mi-a lasat o rana , cuvatul fericire nu mai stiu ce mai inseamna . Cu toate astea am momente in care inca zambesc , inca deschid ochii la noile zile care urmeaza , inca continui sa visez , pentru ca visele nu mi le poate lua , sa visez e viata mea ! Stau si ma gandesc , daca as visa in continuare oare visele s-ar indeplini ?! Nu cred ca se vor indeplini, nu suntem in basme sau povesti . Cu toate astea , cred ca se v-a implini si visul meu , acum sau mai tarziu ...