Ma inalt usor .

Simt ca zbor, ca ma-nalt usor . Este frumos . Dar totus, inca ma sufoca un gand. Isi mai aduce aminte de mine? sa stiti ca zambetul unei persoane care sufera e mai dureros decat lacrimile cuiva, iar cu toate ca simt ca zbor ceva ma tine pe pamant, si imi impiedica zborul lin spre lumea viselor. Poate o fi gravitatia, poate o fi constinta, nu, cred ca este ceva mai presus, cred ca este dragostea. O raza a lunii imi mangaie genele planse, iar ochii obositi se inchid lin, patrunzand o durere inexorabila. Mahnirea patrunse pana si in inima, iar de acolo este foarte greu sa o scoti. Sentimentul de dor patrundea si mai adanc, mai adanc decat poti concepe. Cu toate astea inca ii vad, doi copii tinadu-se de mana, invartindu-se in ploaia lina care ii atingea. Ingerii ii vegheau, totul era mirific . Dar mi-am adus aminte ca nu pot sa zbor, iar aripile mi s-au retezat, si m-am trezit in parc, in locul in care ma tineai in brate asa de strans de nu mai aveam aer, iar eu adoram asta. Am aterizat pe banca in care m-ai luat prima oara de mana, iar eu ca un visator am lasat sentimentele sa-mi curga prin vene, ca veninul unui sarpe nou-nascut. Dupa aceea mi-am dat seama ca orice drum parcurs pana la sfarsit duce exact nicaieri. Am plecat de pe banca, am ajuns in mod miraculos tot pe banca. Iar cu fiecare zi ce trece, probabilitatea de a trai se apropie de 0. Au trecut zile, saptamani, luni .. eu la fel am ramas, pe aceeas banca in parc, cu aceleas ganduri, si cu aceleasi priviri in viitorul care urmeaza.